Fotografie de eveniment

A fost lansarea Gastronomist.ro

Expoziție cu ocazia lansării Gastronomist.ro - fotografii Radu Dumitrescu

Timpul a trecut foarte repede, iar lansarea gastronomist.ro tocmai ce a luat sfârșit. Cu ocazia evenimentului, am organizat și o mică expoziție de fotografie culinară care a dat de furcă celor care nu apucaseră să mănânce de seară. În cele două camere ați putut vedea atât cadrele mele (foto sus), cât și cadrele lui Kiko, de prin toate colțurile lumii, tot cu tematică gastronomică (fotografia următoare).

La vernisaj au venit (mai mult…)

Continue ReadingA fost lansarea Gastronomist.ro

Campionatul Balcanic de Ju-Jitsu 2012 – Bucuresti

Imagine de la Campionatul Balcanic de Ju-Jitsu, București, România

Sunt niște ani buni de când nu am mai intrat în legătură cu artele marțiale. Acum 10 ani eram în locul sportivilor, toată munca mea fiind decisă de câteva minute de luptă. Peste 24 de ore de antrenament pe săptămână și o viață total diferită.

Nu exista fotografie, nu exista internet. Nu spun că era mai bine sau mai rău, dar fost niște ani frumoși, încheiați prematur. După niște vizite medicale s-a hotărât că viața mea sportivă ia sfârșit. Am încercat să continui cu niște antrenamente ușoare, dar nu am putut. Turnam doar sare pe rană, așa că m-am îndepărtat de sport. Am arbitrat câțiva ani, dar în 2005-2006 am întrerupt și acest lucru.

(mai mult…)

Continue ReadingCampionatul Balcanic de Ju-Jitsu 2012 – Bucuresti

Revista de Povestiri

Imagine de la lansarea Revistei de Povestiri - Simina Diaconu, editor sef.

În urmă cu două săptămâni, niște oameni frumoși și foarte creativi au reușit să lanseze cea mai drăguță revistă de pe piața românească. Pe scurt, ea se numește „Revista de povestiri” și apare în fiecare lună, tipărită de o calitate foarte bună, și cu un conținut pe măsură. „Trei iezi cu puieți” sau „Ceata lui Pițiboi” ar trebui să ne dea un pic de gândit când confundăm personajul de la muncă cu cel de acasă.

Pentru a menține nivelul seriozității, editorul șef, Motanov Motanul Mov alege texte primite de la cititori, două dintre ele ajungând chiar în revista tipărită. Cu puțin timp înainte de lansare, Motanov și-a făcut apariția și pe internet, reușind să strângă foarte multă lume în jurul lui. Cred eu că era nevoie de o astfel de revistă, altfel nu ar fi fost o asemenea reacție.

(mai mult…)

Continue ReadingRevista de Povestiri

Urma Live at Radio Guerrilla – Guerrilive

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

When people go to a concert, they usually go to a club or stand in front of a big stage waiting for their favourite band to show up and start playing. This time it was different. People stayed at home, stayed at work, or in their cars, with their browsers pointed at www.orange.ro/guerrilive or their radios tuned to Radio Guerrilla.

A concert that could be seen and heard online and listened on the radio. I think it brought some happiness after a busy day at work or, if the day was not over, introduced a little brake in their schedule.

(mai mult…)

Continue ReadingUrma Live at Radio Guerrilla – Guerrilive

Ferrari 458 Launching – Romania

La putin timp dupa ce am intrat in contact cu cei de la Ferrari a avut loc lansarea modelului 458. Vazusem 458-ul inca din iarna, pe langa Maranello, dar sa-l vad de aproape, condus chiar de Giancarlo Fisichella, mi s-a parut de nerefuzat. Fisichella nu era pentru prima data in Romania, dar acum venea la bordul unei masini greu de trecut cu privirea.

Showroomul Ferrari a fost inundat de prezenta 458-ului in timpul conferintei de presa, iar din cate am inteles, in momentul lansarii, fusesera vandute toate masinile alocate Romaniei.

(mai mult…)

Continue ReadingFerrari 458 Launching – Romania

Tedx Bucharest

Ted stands for Technology, Entertainment, Design. Simplu.

O conferinta despre schimbare. Despre lucruri simple luate ca atare, neschimbate de atata timp si departe de a fi perfecte. Oameni cu idei, idei ce merita raspandite. Concepte cu care merita sa te asociezi si care merita sa fie apreciate. Inovatie, arta si tehnologie.

La fel cum Alexander Calder a imbinat arta cu tehnologia transformand masina de curse a lui Hervé Poulain intr-o adevarata opera de arta si astfel a pornit intreaga serie de 15 masini BMW Art Cars sau la fel cum Bose alege sa ofere sisteme de sonorizare neconventionale, fantastic de eficiente(intregul hol din Centrul National de Dans, ce cuprinde 2 etaje, a fost sonorizat de un singur sistem SoundLink™ wireless music system, de dimensiuni ridicol de mici, dar cu rezultate uimitoare – foto 3) Ted aduce intr-un singur loc oameni care au ceva de zis si care merita ascultat.

RGW_5048sm

(mai mult…)

Continue ReadingTedx Bucharest

Urma, TVR 1, Garantat 100%

In seara asta incepe o noua serie din mult apreciata emisiune Garantat 100%, gazduita de Catalin Stefanescu.

Emisiunea este filmata intr-un platou mare si frumos, alaturi de o echipa bine pregatita, in cadrul Televiziunii Romane. Singura data cand am mai intrat pe acest platou a fost in 1996, cand am facut un tur al televiziunii, la sfarsitul unui curs de jurnalism tinut de domnul profesor Mircea Mondea, la Clubul Copiilor. Timpul a trecut, iar aparentele inseala. Am fost impresionat de profesionalismul echipei de platou. Totul a mers snur.

Sa nu uitam de ce scriu acest articol. Urma a fost invitata sa cante in prima emisiune din aceasta serie, noua lor piesa, Terminus.

RGW_4679sm
(mai mult…)

Continue ReadingUrma, TVR 1, Garantat 100%