12 zile petrecute în caiac pe Dunăre, de la Călărași la Marea Neagră alături de Mani Gutău. Fără benzină și fără fum, propulsați prin forțe proprii am parcurs aproximativ 400 de kilometri. Și nu am fost singuri. Aproximativ 65 de caiace, unele dintre ele venind chiar de la Ingolstadt, din Germania, participau la TID – Turul Internațional al Dunării. Secțiunea pe care am parcurs-o, de la Călărași la Sfântu Gheorghe, reprezintă secțiunea de TID Romania.
August 2013
Am scris mare data, să nu credeți că mi-a luat 6 ani să pun ceva pe blog.
12 zile pe apă
Nu mă înțelegeți greșit. Nu sunt multe 12 zile. Chiar, la sfârșitul lor, am constatat că au fost prea puține.
Pentru mine kayakul este ceva nou, dar ceva care cu siguranță m-a prins. Ideea de expediție nu îmi este străină, dar niciodată nu am călătorit pe apă. Principiul este foarte simplu. Bagajele stau în kayak: haine, cort, mâncare, aparat foto, laptop, cățel, purcel etc… Padelezi (vâslești) distanța alocată pentru ziua respectivă. Încerci să fotografiezi totuși ceva cu un aparat greoi aflat într-o pungă de plastic (EWA Marine) prin care abia reușești să apeși declanșatorul, ajungi la locul de campare până să se-ntunece, tragi la mal, pui cortul, pregătești „cina”, mai râzi, mai glumești, vorbești cele 5 cuvinte în germană pe care le știi și te culci.
Dacă mă întrebați de ce am mers, răspunsul e destul de simplu. Trebuia să ajungem la un concert. Mani, respectiv Urma, aveau concert pe 1 septembrie în Tulcea, în cadrul festivalului Rowmania FEST. Ar fi fost păcat să ne prezentăm în cadrul unui festival dedicat promovării turismului lent (folosind ambarcațiuni fără motor), venind cu mașina, nu?
Vă spun sincer că n-o să uit prea curând momentul în care am ajuns cu kayakul în portul din Tulcea. Cei de la Rowmania împreună cu organizatorii TID ne-au așteptat în port. O atmosferă veselă, de colegialitate, după atâția kilometri petrecuți împreună pe apă. Unii participanți erau deja împreună de 2000 de kilometri.
Apusuri spectaculoase, curcubee, ploi, furtuni care ne-au scos la mal, haine ude, focuri de tabără, oameni, alte ploi, corturi, caiace, ploi. Nu-mi stă în fire să explic imagini, dar pentru mine, în imaginea de deschidere a articolului găsesc tot: două caiace încărcate aflate pe un mal pustiu de Dunăre sub un cer gol, liniștit și plin de stele. Acolo am fost 12 zile.
TID Romania
TID – Tour International Danubien – este cel mai lung turneu internațional de caiac, canoe și canotaj din lume. Are aproximativ 2156km lungime și pornește din Ingolstadt, Germania. Din 1956, când a avut loc prima ediție, până în 2007, TID se termina în Silistra, Bulgaria. Începând cu 2008, a fost adăugată și porțiunea României, Silistra – Sf. Gheorghe, care este și cea mai lungă din tot turneul.
» Vezi mai multe detalii despre TID Romania pe tidromania.ro
Călărași – Dunăreni – Șeimeni – Hârșova – Stăncuța – Brăila – Luncavița – Tulcea – Murighiol – Sf. Gheorghe
Totul a fost bine și frumos la început. Peisaje superbe, apa liniștită. Din păcate atât de liniștită încât curentul era insesizabil. Curent care ar fi trebuit să ne ajute. Segmentele par lungi (40-60 km / zi), dar nu sunt foarte solicitante. Un pic ciudat, pentru că mă suisem în caiac doar de câteva ori înainte, dar cu siguranță frumos.
Cât îl așteptam pe Mani la podul de la Cernavodă, părea că începe să se strice vremea. Cerul s-a înnegrit în față și tot vedeam fulgere în depărtare. Am decis să ne grăbim un pic, poate reușim să nu ne întâlnim cu furtuna.
Pe malul stâng al Dunării deja începuse petrecerea. O mare furtună supracelulară era în desfășurare, iar fulgerele din ce în ce mai aproape. Regret un pic că n-am apucat să pun un fisheye.
Am decis să tragem caiacele la mal. Fulgera din ce în ce mai aproape de noi, iar ideea că stăm în mijlocul apei cu o padelă de fibră de carbon în mână nu ne atrăgea prea mult. Nu am avut niciodată de gând să văd cum e să fii paratrăsnet.
La puțin timp după ce am ieșit din apă a început și ploaia. Cu grindină și tot tacâmul. Lângă noi au mai ieșit din apă doi nemți. Am mâncat împreună o Eugenie și am vorbit de vreme. Nu-i ca și cum puteam găsi un subiect mai interesant.
A trecut furtuna și s-a schimbat iarăși complet peisajul. Apa a devenit calmă și parcă nimic nu s-a întâmplat. Am scos apa din caiace și am plecat mai departe.
La Șeimeni, unde era locul de campare, ne-am întâlnit cu restul „danubienilor”.
De aici am plecat spre Brăila. Dunărea șerpuiește printre niște copaci aplecați spre apă, probabil vreo 10 km înainte de Brăila, iar într-un final se vede orașul. Pe ultimii kilometri am făcut o întindere la un mușchi de la picior. Mușchi pe care nu mi l-aș fi imaginat vreodată că ar fi folosit la padelat. Au fost câțiva kilometri foarte dureroși.
Următoarea zi avea de fapt să fie cea mai distractivă. Era anunțat cod portocaliu, cu vânt de 60-80 km/h din față. Am făcut 6 ore din Brăila în Galați, iar pe hartă am văzut că mai aveam aproximativ 50km până în Luncavița. Măcar se mai oprise vântul.
Rowmania FEST
Eram deja pe apă de 7 zile și ajungeam la locul unde Urma avea să cânte. Scenă, soundcheck, oameni, asfalt pe jos. Iar noi în loc să venim ca tot omul pe DN 22, am venit pe Dunăre. Aș face asta la fiecare concert dacă ar fi posibil.
Bonus, în ziua concertului am participat la primul meu triatlon, tot în cadrul festivalului Rowmania FEST.
În Tulcea am stat 2 zile. Concertul URMA de la Rowmania FEST a fost superb. Triatlonul la fel.
» Vezi albumul foto al concertului de pe pagina de Facebook URMA
Intrarea în Delta Dunării se face cu o schimbare frumoasă de peisaj. Vegetația este mult mai bogată, iar Dunărea se îngustează. Nu mai trec barje de 100 de metri lungime, în schimb trec bărci de mare viteză care parcă fac din tot dinadinsul să te răstoarne.
Aceleași bărci, dacă nu au clienți, trec politicos la distanță, reducând viteza. Când au clienți, trec în viteză aproape de tine.
După ultimul cot se vede marea. Câțiva kilometri de linie dreaptă și ajungem la locul de campare din Sf. Gheorghe. Campingul principal TID Romania era chiar în localitatea Sf. Gheorghe, dar un grup mic a campat mai departe, la malul mării.
Apusul ne prinde pe apă. La fel și țânțarii. Din senin, de parcă ar fi plecat la comandă, am fost invadat de țânțari. Aproape m-am răsturnat încercând să mă îndepărtez de mal, de parcă ar fi ajutat la ceva.
Am continuat spre amicii noștri, cei care campaseră pe malul mării, iar pe final ne-a prins noaptea.
Seara am stat la un foc de tabără. Polonezii scoseseră toată mâncarea pe care o mai aveau în caiace. Ne-au povestit că ei fac așa la fiecare tură și au denumit mâncarea „Goulash dubiosa”. Confirm că numele este bine ales.
Fugăriți de un nou cod portocaliu, tot cu vânt peste 80 km/h din față, am plecat înapoi spre Sf. Gheorghe. Încercând să fac câteva poze de pe apă cu celelalte caiace padelând în valuri, mi-a căzut aparatul în apă. Încercând să îl scot, aproape m-au păcălit câteva valuri. Cert e că, deși nu m-am răsturnat, am ajuns înapoi de unde plecasem. Am lăsat pozele pentru vreme mai bună și am plecat spre Sf. Gheorghe.
Am încărcat caiacele pe un pasager, iar a doua zi ne-am întors în Tulcea.
