Blog

Dupa cum stiti, sunt alaturi de trupa  Urma de un an de zile, an in care probabil am petrecut mai mult timp cu ei decat cu oricine altcineva.

E o poveste ce a inceput frumos, cand un prieten, a fost intrebat de Mani Gutau daca stie pe cineva care le-ar putea face o fotografie in studio. Trupa Urma avea sa revina dupa pauza de aproximativ 3 ani. Nici macar ei nu stiau ce se va intampla.  Erau 3 oameni care s-au hotarat la o bere sa reinceapa sa cante. Si bine au facut.

Au ajuns la mine in studio datorita prietenului sus-mentionat pentru acea sesiune foto.

Stiam ca vor o imagine care sa-i reprezinte si cu care sa-si poata face publica revenirea. Vestea reaparitiei Urmei pe mine m-a inveselit nitel, deoarece Urma era una din putinele trupe romanesti la care as fi mers la un concert. Sedinta foto din acea seara s-a terminat cu multe vizite la Terminus si o fotografie cu care a inceput totul, un tot nedefinit, care continua sa se schimbe.

La un an de zile dupa acea sesiune foto a urmat o a doua, dar in conditii un pic diferite. Sedinta foto a fost oarecum ad-hoc. Am aflat duminica noaptea de sesiunea foto. Luni dimineata am strans ce scule aveam disponibile si am plecat spre locatie. Diferente mai erau, noi nu mai eram niste straini, cum eram in prima seara, iar studioul meu a fost inlocuit, ati ghicit, de Terminus, un bar care arata minunat si ziua. In loc de 3 membri cati au fost in acea seara in studio, trupa are acum 7, plus un invitat care urma sa cante impreuna cu ei la Sala Palatului. Am montat luminile, ne-am mutat de colo colo si incet incet s-a conturat o imagine (de fapt s-au conturat mai multe imagini, dar momentan ne bucuram doar de una).

Din punct de vedere tehnic pentru mine a fost o provocare, deoarece locul este destul de mic, ei erau destul de multi si este destul de greu de creat/pastrat un ambient. Prezenta lui Mani Neumann cu siguranta nu a ajutat la confortul meu psihic, deoarece eventualele scapari nu mai erau „in familie”, ci cat se poate de publice. M-am bucurat cand am trecut peste micul blocaj si dupa o jumatate de ora am inceput sa vad o posibila supravietuire. Totul mergea bine. O imagine din ce in ce mai buna se contura. Am lucrat sistematic, am inceput cu luminile de ambient, pe care le-am colorat portocaliu (Full CTO), dupa care am pus cele doua softboxuri spre cei doi Mani. Fiind in prim-plan, necesitau o lumina moale, dar hotarata. Singurul blitz disponibil pentru ceilalti 6 membri ai trupei era imposibil de folosit. Fara softbox nu aveam de gand sa-l folosesc. Dupa cateva minute am fixat o blenda pe peretele din dreapta, chiar in rama unui televizor si am concentrat blitzul (SB-800) pe blenda din perete, lumina intr-un final ajungand cada intr-un mod placut pe cei sase.

Astea fiind zise a trecut si concertul de la Sala Palatului, concert care din punctul meu de vedere a schimbat un pic parerea generala despre acest gen de muzica si expunerea lui in Romania. In curand voi reveni cu mai multe detalii (vizuale) de la concert.