Concertul Urma se apropie, iar Urma isi face incalzirea. Desi n-a avut o lansare cu surle si trambite, Garage Hall (in cazul in care nu stiti, Garage Hall este barul in care ar trebui sa fiti acum, nu acasa citindu-mi blogul) a avut parte de o lansare neoficiala mai mare decat orice surla si trambita imaginabila.
Inainte de concertul de la Ciuc Summer Fest, pe ultima suta de metri, Mani a anuntat o repetitie cu public la Garage Hall. Pentru mine a fost prima data cand am mers la o repetitie cu public, a oricui, nu neaparat a Urmei si sunt destul de convins ca nici ei nu sunt obisnuiti cu asta. Mesele au fost date la o parte, iar in mijloc s-a instalat trupa, inconjurata de Art Cars, de cele 2 kayace Coockoo Foundation si de fanii si prietenii care au umplut cel mai tare garaj din Bucuresti.
In capul meu tot era cuvantul concert. Dar era repetitie, nu concert. Mai bine asa.
Am mai fost la repetitii de-ale lor, nu? In fond asa am inceput totul. Doar ca atunci eram singuri. Mie mi-a placut si acum.
Si nu doar mie, dar, cu un pic de noroc am luat o decizie importanta in acea seara: nu am plecat acasa. Puteam merge acasa, linistit, ca in oricare alta seara, dar acel garaj cu muzica buna cu un set de tobe si microfoane, pedale, chitari si stative avea ceva special. Si asta era doar inceputul.
Radem, glumim, povestim, muzica suna. Mai pleaca oameni, mai vin oameni. Catalin Stefanescu este mereu o prezenta placuta la concertele Urma, dar pe Dave Randall nu l-am vazut prea des. Ciudat, dar nici pe Maxi Jazz sau LSK nu i-am prea vazut.
Repetitia s-a incheiat, dar acum a inceput concertul. Si inca ce concert, unul din cele mai tari concerte Urma la care am fost. Chiar daca nu mai sunt asa obiectiv, fiind mereu impreuna, cred ca toti cei care-au fost acolo ar fi de acord cu mine. They rocked. Incet incet in cafenea intrau oameni care nu stiau ce se intampla, se uita, le place, raman. Trupa canta, doar sunt oameni serios, nu pot sa cante linistit. Tempoul creste, volumul creste, iar Domi ne lasa cu gura cascata la „So Long”. Era ceva in aer.
Dave Randall a vrut sa vada chitara lui Mani si a fost nedezlipit de ea pana aproape dimineata. A inceput sa cante. I s-a alaturat Maxi Jazz si LSK, Domi si Ati. Deja de aici nu mai am cuvinte. A fost cel mai tare jam session pe care l-am vazut. La ei pe blog gasiti inregistrarea primei melodii pe care au cantat-o, iar incet incet seara a devenit de neuitat.
So, as he said: See in Freiburg Anja.
Update: Puteti citi si versiunea celor de la Faithless, inclusiv poze si una din melodii filmata la
http://faithlessblog.co.uk/wordpress/2010/08/bucuresti-a-few-hours-in-istanbul/
Pune si tu un link la blogul lor.