One Night in Dublin

Plecasem din Italia, după expoziția din Legnago. Am luat un tren dis de dimineață, către aeroport. Nițel întortocheată situația, deoarece la 2 ore după ce ajungeam în București decola avionul către Dublin. Un lanț în care singura intarziere binevenită ar fi fost din partea avionului spre Dublin.

A fost prima vizită în Dublin, dar mă așteptam cumva să semene cu Londra. Într-un fel mi s-a părut că seamănă. Mult mai mic și mult mai accesibil în comparație cu Londra. Titlul articolului este nițel tras de păr, în total am stat o săptămâna în Dublin, nu o singură noapte. În schimb într-o singură noapte am apucat să mă detașez nițel de loc și să las aparatul să fotografieze. Pe de o parte e bine că eram pentru prima dată în Dublin. Prima dată când mergi într-un loc privești lucrurile într-un mod mai puțin alterat de propria personalitate, lucru care poate fi și bun și rău, o lamă cu două tăișuri. Nu spun că personalitatea fotografului nu trebuie să fie prezentă în fotografii. Ea oricum este prezentă, dar este interesant să îți antrenezi acest mod de a fotografia la prima vedere.

Cred că este amuzant felul în care umblu printr-un oraș în momentul în care fac poze. Noțiunea timpului dispare complet, iar direcția este cât se poate de haotică. Sunt convins că nu sunt singurul care pățește așa.

Îmi place că oamenii sunt mai deschiși. Deși sunt multi turiști, zonele în care sunt concentrați sunt destul de bine limitate. În afara acestor zone comerciale (baruri și magazine) parcă nu e așa de aglomerat. Nu am găsit (și mi-e destul de clar că nu o sa găsesc) în Dublin un bar care să nu fie plin de turiști, dar cu siguranță își păstrează specificul. Eram deja de 3 zile in Dublin și îmi părea din ce în ce mai rău că nu am apucat să ieșim din oraș. Chiar dacă ar fi un oraș mai mare, marea tot ne chema, iar portul a fost declarat nesatisfăcător. Cu o zi înainte fusesem la Guinness Storehouse, celebra fabrică Guinness, iar acum tocmai venisem dintr-un tur drăguț în zona Wicklow. The great outdoors. Voi reveni cu povești din Wicklow. The night was young and so were we, dar ziua nu se putea termina la 6.

Capacitatea mea de a fi discret, cu un aparat mai mare ca mine în mână este oarecum demonstrată de aceasta poză. În schimb asa era lumea. Singurele persoane care nu pareau sa se bucure de tot haosul de aici, evident sa fie așa, mi s-au părut cei care cantau pe stradă. Ei trăiesc din asta și cu siguranță e bine că sunt turiști din belșug, dar nu cred că le face mare plăcere ce fac. Nu părea că oricine cântă pe stradă. Muzica suna bine, iar lumea era de multe ori strânsă în jurul lor. Cu siguranță un loc în care voi reveni.

Acest băiat care plânge e prezent si mai sus, in fundal. Cei doi copii au avut o mica ceartă, evident fiind cine a câstigat.. Am văzut puține locuri cu copii la joaca, dar poate mai bine așa, întrucât am fost avertizat de prieteni că nu e cea mai bună țara în care să fac poze copiilor. N-aveam de gând să deranjez pe nimeni.

Se făcuse destul de târziu, si-așa o cam alergasem pe Ana pe toate străduțele imaginabile, așa că ne-am îndreptat spre un bar în care stiam că e muzică live, irlandeza (evident). Barul avea un nume simplu: Oliver St. John Gogarty’s. Era împărtit pe etaje. Noi am mers la etajul 1, unde se canta (la fel ca la parter) dar era un pic mai mult loc. Așa am prins ultimele două locuri libere, la o tejghea ingusta cu scaune de bar. Best seats in the house. In 20min era plin, așa că am nimerit la fix.

Two beers and a dozen oysters please. Voi reveni, iar până atunci vă las cu un pic de muzică de-acolo.

 

3 comentarii

  1. Niste scoici d’alea mai ca poti si tu sa pregatesti. Daca faci rost de ele proaspete ca acolo ma gandesc sa te invit ca guest-cook pe KTC

  2. […] This post was mentioned on Twitter by Kiss the Cook, Radu Dumitrescu. Radu Dumitrescu said: Blog: One Night in Dublin. More to come. http://blog.greywolf.ro/index.php/2010/10/one-night-in-dublin/ […]

  3. Guest-eater anytime. Cooking raw oysters would be too much of a challenge to me :)

Leave a Reply