Ateneul Roman – cum am realizat cea mai frumoasa fotografie de concert a mea

Fotografie cu Ateneul Român realizată în timpul concertului URMA, pe 17 martie 2009 de Radu Dumitrescu. Fotografie de concert. Ateneul Român, București.

Concert URMA – Ateneul Roman, 17 martie 2010. Aceasta este probabil cea mai reușită fotografie de concert pe care am făcut-o vreodată. Partea interesantă este că nici nu ar fi existat dacă n-aș fi avut un pic de noroc. Se spune că ai nevoie de noroc pentru a realiza o fotografie bună și chiar așa este, dar norocul este doar una din componentele necesare.

Să vă spun povestea. Eram destul de concentrat asupra fotografierii, nițel stresat pentru că nu aveam decât obiective cu focală fixă. Ateneul Român era atât de impresionant, încât efectiv simțeam că mă lupt ca să obțin o serie de imaigni demnă de acest loc minunat.

(mai mult…)

Continue Reading

10 ani de Urma – Cluj – Euphoria Music Hall

Fotografie de concert cu Mani Gutău, vocalul formației URMA, în timpul concertului aniversar de 10 ani din Cluj - Euphoria Music Hall, 2013.

Aniversarea de 10 ani URMA a fost un fel de petrecere de trei zile (și trei nopți). Trei concerte: București, Cluj și Timișoara. După cum probabil ați observat, vin după o mică pauză de Urma, implicit și după o pauză de fotografie de concert, pauză care cred că mi-a priit. Prima dată i-am văzut în 2004, pe o plajă în Vama Veche, pe la 4 dimineața. (mai mult…)

Continue Reading

10 ani de Urma – Concert Silver Church Bucuresti

fotografie de concert cu Mani Gutău (formația Urma), Silver Church, Bucuresti

O fotografie poate fi ca o conversație cu un prieten. La fel și fotografierea. Ansel Adams spunea că tot timpul sunt două persoane într-o fotografie: fotograful și privitorul. Desigur, fotografiile care au definit numele lui Adams erau peisaje, dar afirmația lui e valabilă în orice fel de fotografie. Chiar și la o fotografie de concert. Tu ești un simplu martor, iar (mai mult…)

Continue Reading

Fotografia de concert – momentul declansarii

Fotografie de concert realizată de Radu Dumitrescu - Loungerie II - Club Panic.

Fotografia de concert este una din cele mai populare specializări, iar cu toate astea, este una în care foarte multă lume fotografiază din pasiune pentru acțiunea în sine, fără a-și cultiva și îmbunătăți această pasiune. Nu știu de ce se întâmplă asta, dar din păcate majoritatea imaginilor de la concerte sunt niște prim-planuri înclinate, expuse decent… și atât. E o modă dăunătoare, iar singurii care pierd sunt cei care consideră acest lucru suficient.

S-o luăm cu începutul. Fotografia de concert este, în primul rând, fotografie. Simpla prezență a unui muzician în timpul unui concert în vizorul aparatului este departe de a fi îndeajuns. Fotografia este o artă, iar ca orice artă ea are ca scop comunicarea. Este o formă de comunicare complexă, iar realizarea unei imagini fără motivație și context este la fel de utilă din punct de vedere artistic ca o telegramă militară.

(mai mult…)

Continue Reading
Close Menu