Poate fi al tau

Imagine de ansamblu din interiorul Ateneului Român din timpul concertului susținut de formația Urma, în martie 2009.

După cum spune titlul, acest print -ediție limitată- poate fi al tău.

Am scris aici despre concertul de la Ateneul Român, din martie 2010. A fost unul din cele mai frumoase concerte la care am fost în viața mea, iar din punct de vedere fotografic a fost ceva special. A fost complicat, antrenant și în același timp nu mai țin minte multe. Nu am mai fost așa de epuizat după un concert niciodată. Aceasta e una din imaginile care definesc atât trupa Urma, cât și concertul de acolo.

Acum despre print, l-am printat, l-am semnat, iar acum așteaptă să ajungă la tine. Nu chiar acum, ca să fiu sincer până la capăt, dar pe 17 decembrie, adică sâmbăta viitoare, după concertul Urma din Jukebox, acest print de 1 metru chiar poate fi al tău. Întrucât Moș Crăciun chiar are Urma pe Jukebox-ul lui, va veni și cu alte cadouri, printre care:

  • un telefon HTC Sensation XL echipat cu o pereche de căști Beats XL de la Orange
  • un abonament pe un an de zile la revista Playboy
  • un pass pentru festivalul Summer Camp 2012 de la BESTFEST
  • o machetă BMW Art Car – Matazo Kayama, semnată de Mani Gutau, deținătorul colecției complete de Art Cars
  • o pereche de căști Bose Mie2, de la Bose Romania
  • un curs de conducere defensivă la Claudiu David Driving Academy. Dacă nu știți cine e Claudiu David, sunt convins că Google vă poate ajuta.

și nu în ultimul rând

  • o cină cu formația Urma, chiar înaintea concertului din Jukebox

Premiile vor fi trase la sorți folosind biletele de la concert, așa că nu le pierdeți, iar extragerea pentru cina cu trupa va fi făcută cu biletele cumpărate până pe 16 decembrie. Eu, sincer, de-abia aștept concertul Urma. Mi-e dor de un concert Urma în București.

Ne vedem pe 17, la Jukebox.

Radu Dumitrescu

Commercial photographer. Coffee lover.

This Post Has 5 Comments

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.