Circuitul Annapurna cu bicicleta – Episodul 5: Aclimatizare

Peisaj cu valea Manang, din Nepal, din satul Braka, la 3500m altitudine. Zapada ar face mult mai dificila ascensiunea cu bicicleta pana la 5400m altitudine, in pasul Thorong La.

Mă trezesc relativ relaxat. Nu a fost prea frig noaptea, iar astăzi nu ne grăbim nicăieri. Citind indicațiile de pe hartă și vorbind cu Padam, am ales ca astăzi să fie ziua de aclimatizare. Aveam de gând să lăsăm bicicletele aici, în Braka, și să urcăm până la 4200-4500m pentru a face o ușoară aclimatizare. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l știi despre AMS (Acute Mountain Sickness) sau pe românește, răul de altitudine, este că, odată ce prezinți simptome, trebuie să cobori. Așa că, din moment ce vrem să continuam să pedalăm până în Thorong La (5416m), trebuie să respectăm “regulile”.

Mă ridic din pat și văd pe geam că ninge frumos, uneori chiar cu fulgi mari. Mi-a luat câteva secunde să trec peste frumusețea de afară și să realizez că NINGE! Un șir de calcule rapide și situația nu arăta bine. Suntem mult în urmă, avem niște biciclete de 15kg, suntem de-abia la 3500m, iar zapada până la genunchi cu siguranță nu ne-ar ajuta. Problema ar fi că pierdem avionul de România. Nu, nu, nu e bine că ninge.

După cam 30 de minute apare și o rază de optimism. Ceața se ridică și soarele apare și el. Ies afară și parcă nu-mi vine să merg la masă. Este și cald la soare, sunt și vesel că poate avem șanse să nu înotăm în zăpadă la 5000m, ce poate fi mai bun de atât?

Peisaj cu Valea Manang după ninsoare, la 3500m altitudine, în satul Braka.

Zăpada începe să se topească, iar noi mergem la masă. Chiar la intrarea în sala de mese este o sobă de care ne-am lipit cu toții. Se înnoptează destul de devreme așa că nu pierdem vremea prea mult. Terminăm micul dejun și mergem sus să ne pregătim de tura de aclimatizare.

Imagine cu mine (Radu Dumitrescu) în Braka, Nepal.

Peisaj de la ieșirea din orașul Braka, spre Manang.

Fotografie de peisaj care ilustrează Valea Manang. Imagine realizată din Manang, privind spre Braka, Nepal.

Imagine cu un panou de informații despre traseele turistice din Manang, Nepal.

Peisajul este de-a dreptul superb. Totul parcă este un cadru din Into the Wild, iar soundtrack-ul filmului, interpretat de Eddie Veder mi-a rămas în cap încă din prima zi, de când am ajuns în Tal. Acolo am mers, pentru vreo jumătate de oră, chiar lângă acel râu albastru-turcoaz, cum nu văzusem până atunci.

Padam este foarte amuzant. E cam de o vârstă cu noi, pasionat și el de ciclism și vrea să își deschidă o agenție de turism. Vorbește engleză destul de bine și îi place să ne învețe cuvinte și expresii nepaleze. Datorită lui am început chiar să înțeleg câte ceva din ce vorbesc oamenii. Glumele în englezo-nepaleza lui sunt incredibil de amuzante. Dacă vi le-aș spune eu cred că n-ar avea nici un farmec.

“bine-bine”, “cald-cald”, “la fel – la fel”, niciodată nu sunt folosite singure. Eu sunt “dhai” (frate mai mare) sau “sati” (prieten). Mi-a plăcut acest mod de a pune probema. Ei folosesc foarte des expresia “mero sati” când vorbesc cu cineva. Practic înseamnă “prietenul meu”, cum aș începe eu o conversație cu “Prietene…”. La noi majoritatea conversațiilor care folosesc acest apelativ sunt pe un ton agresiv, dar nepalezii nu au așa ceva. Mi se pare că se pleacă de la o premisa mult mai bună, se presupune o apropiere între oameni, nu o distanță.

Fotografie de peisaj cu valea Manang, văzută de sub orașul Manang, Nepal.

Fotografie cu un adăpost și ghețarul suspendat de lângă Manang în fundal.

Fotografie de peisaj cu valea Manang, de pe versantul opus orașului Manang, Nepal. Radu Dumitrescu.

– Thick cha, dhai? – Thick cha, mero sati (îi răspund eu). “Thick cha?” este un fel de “ești bine, totul în regulă?”.

Eram mai mult decât bine, locul este superb. Am urcat pe o potecă un pic abruptă, pe lângă un bolovan imens, apoi am ajuns lângă un lac de o culoare incredibilă. Am mai urcat nițel și vedem din ce în ce mai bine valea. Nici nu știu cum să pun în cuvinte ce am văzut. Sper că imaginile spun destule. Mă uit la ele și par ireale, deși nu le-am influențat cu mai nimic. Culoarea versanților se schimbă un pic în funcție de norii de pe cer. Acum e gălbui totul, acum e roșiatic, dar niciodată nu-i la fel. Terenul este foarte stâncos și uscat pe o parte, dar în spate avem un munte înzăpezit și un ghețar suspendat pe un versant. Mai jos, spre Braka se vede destul de multă vegetație.

Pur și simplu impresionant. Sper ca, măcar acest loc, să rămână protejat. Deși este foarte frecventată de turiști, aceștia nu lasă urme. Apreciez asta din tot sufletul. Asociațiile care se implică în protejarea acestor rezervații se ocupă de minune.

Fotografie de peisaj cu valea Manang, Nepal. Radu Dumitrescu, 2010.

Imagine cu steaguri de rugăciune nepaleze, într-o așezare sezonieră de deasupra orașului Manang, la 4200m altitudine.

Imagine cu steaguri nepaleze de rugăciune, Himalaya, Nepal, 4200m altitudine.

Steaguri nepaleze de rugăciune, în zona masivului Annapurna, având un ghețar suspendat în fundal. Manang, Himalaya, Radu Dumitrescu 2010.

De când am ajuns în Nepal am început să visez aceste steaguri. Nu știu de ce, dar pur și simplu, în apropierea lor, mă cuprinde o stare de liniște și libertate. În Nepal sunt multe.

Fotografie de peisaj cu valea Manang, Himalaya, Nepal 2010. Radu Dumitrescu.

Imagine cu steaguri nepaleze de rugăciune, fluturând pe o stupă la 4200m altitudine.

Poză de grup: Meytal, Janelle, Padam și Alina

Imagine cu coborârea spre Manang, pe o potecă înghețată. Meytal a căzut, iar Padam o ajută să se ridice.

Am început să coborâm. Am urcat până la 4200-4300m altitudine și am stat acolo cam 2 ore. Teoretic, asta ar trebui să fie suficient pentru aclimatizare. Nu am nici un fel de emoție legată de 3500m, dar urmează să dormim o noapte la 4900m, pentru care nu vom mai avea când să facem aclimatizare.

Astăzi am aflat de la cineva din Manang că cei doi cicliști pe care i-am întâlnit în prima zi s-au întors din cauza răului de altitudine. Păreau foarte antrenați, dar erau negri de supărare. Am salutat, el a trecut pe lângă mine. Ea a fost singura care a schițat un salut.

Imagine cu frumoasa vale Manang, cu vârfurile de munte înzăpezite și fundul pietros.

Fotografie de peisaj cu valea Manang, privind spre Braka, aproape de apusul soarelui. Radu Dumitrescu, Himalaya, Nepal 2010.

Fotografie de călătorie cu cei 4 prieteni care coboară pe poteca spre Manang, având în spate imensa vale Manang, Nepal, Himalaya 2010. Radu Dumitrescu.

Fotografie de călătorie cu strada principală din Manang și atmosfera liniștită a orașului, cu vârfurile de 6500m în fundal.

Imagine cu strada din Manang și unul din hotelurile de piatră. Fotografie de călătorie, Radu Dumitrescu, Himalaya, Nepal, 2011.

Imagine din interiorul stației de epurare a apei din Manang.

Imagine cu strada principală din Manang, Nepal, 2011.

Fotografie de călătorie. Portret cu o fată din Canada, care a lucrat ca profesoară în Asia.

Peisaj din Manang, Nepal.

Imagine cu poarta budhistă de la intrarea în orașul Manang, cu un vârf de 6500m în fundal.

Imagine cu o femeie nepaleză cărând o stivă de lemne, în apropierea orașului Manang, Nepal. 2010.

Manang este un loc de care m-am îndrăgostit. Nu știu exact de ce, dar parcă e magic. Sunt fericit că l-am prins în extrasezon, nu sunt cel mai bun prieten al aglomerațiilor. Aș putea sta acolo o lună, pe aceeași bancă, citind și uitându-mă la crestele înzăpezite. Poate chiar aș urca pe una din ele. Nu cred că aș realiza când a trecut timpul. Oamenii sunt simpli și neafectați de schimbarea rapidă a lumii. Aici totul se petrece încet, poate cum ar trebui să se petreacă.

Cam așa este Manang:

 

6 comentarii

  1. super frumos…

  2. Hi and thanks for a nice informative blog and nice pictures.

    Did you finish the bike-trek or did you turn around at Manang?

    How many % of the route did you actually bike? It seems like you had to carry the bikes most of the way…

    I am planning a trip to Nepal in October, and I’m trying to settle on a route.

    • Hi,

      We trekked only to Jomsom, through the Thorong La Pass. We were way behind schedule and we were missing our flight home because of that, so we took a plane from Jomsom to Pokhara. A bit sad, but that was just it.

      Bike carrying is only a problem during the first day – Syanje – Bagarchhap, and a little more on the first part of day 2 (Bagarchhap – Bhatrang).

      From there on, you get to bike a lot and do some little pushing. It all depends on your abilities, but the path is a lot better from there.

      You should take it easy if you don’t want to get altitude sickness, or, if you have the time, do proper acclimatisation. During our last day (High Camp – Thorong La – Jomsom) we pushed 90% of our way up to Thorong La, but it wasn’t too difficult.

      The descent is beautiful, but also technical. The first part is not very steep and not difficult at all, but once you get to 4800 or so, it gets a lot steeper, and you have a whole face to walk next to your bike (about 30min). From there on it’s really easy and beautiful. The scenery is great and it’s easy to bike.

      If you subscribe to the blog, you’ll get some more updates pretty soon. I have it photographed all the way to Jomsom and back to Kathmandu.

      I’d do it again.

      Cheers.

  3. Hi Radu,

    Cool, I’ll look forward to the update :-)

    How many days would you say it takes to do a full circle, given that you are fully acclimatized before start?

    Regards, Lui

  4. La 4000 de metri as ajunge om de zapada, trebuie sa fii obisnuit cu frigul ca sa rezisti, altfel nu mai este placere si aventura.

  5. E minunat ca sunt protejate cum trebuie astfel de rezervatii.

Leave a Reply