Circuitul Annapurna cu bicicleta – Episodul 2: Syanje – Bagarchhap

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Ne-am trezit destul de dimineața, pentru că aveam de parcurs o distanță destul de mare. Aveam de gând să mergem la Chame. Analizând harta pe care o aveam – Cycling the Annapurna Circuit Map, era mai mult decât realizabil acest obiectiv.  Am luat un mic dejun copios, știind că nu ne vom opri la prânz. Orezul cu lapte a fost delicios, chiar daca nu-mi era foarte foame dupa Dal Bhat-ul de aseară. Am terminat de impachetat, am verificat bicicletele și am plecat.

Totul părea bine, drumul era bun, bicicleta mergea bine, iar prima jumatate de oră mai mult am coborât decât am urcat. Pe langa bucuria de a merge pe bicicletă se mai strecura din când în când  o întrebare de genul “Dacă tot coborâm, unde sunt cei 1500m pe care trebuie să îi urcăm azi?”. Răspunsul a venit si el dupa câteva minute.

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Am început să urcăm acele serpentine. Inițial pe bicicletă, dar am trecut la push-bike destul de repede. Drumul era în continuare bun, dar panta se tot mărea. Am ales niște scurtături pentru a nu parcurge toate serpentinele, așa că am pus bicicleta pe umăr și am urcat. Nu prea știam că acest “cu bicicleta pe umăr” va fi cam tot ce o să facem în aceasta zi. Am mai avut câteva sute de metri de pedalat și coborât, apoi iar urcat, în fond aveam o zi întreaga la dispoziție.

Priveliștea era impresionantă. Soarele începea să răsară, iar noi eram într-o vale largă, în partea superioară a junglei. Ca să fie totul luat din poveste, sub noi curgea un râu incredibil. N-am mai văzut până acum un râu așa de frumos colorat, când albastru când verzui, era incredibil.

Satele prin care treceam aratau foarte ciudat de la distanță. Se vedeau doar acoperișurile ce semănau cu niște containere de vapor, din care mai ieșea și fum. În schimb, cand treceam pe langă ele erau foarte frumoase. Sobele erau aprinse și in aer plutea un iz de mancare, tocmai bun pentru ora 8 dimineața.

După câtiva kilometri de pedalat am ajuns la o cascada, care avea la bază un curcubeu, iar asta nu era decât o mică parte din prima zi.

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Nu pot estima câti măgari am vazut în aceasta primă zi. Aș zice două sute, dar cred că au fost mai mult de-atâția. În locurile mai înguste ne opream și ne pliam pe o parte a drumului ca să aiba loc. În general feream bicicleta, ultimul lucru pe care-l doream acum era un schimbator rupt.

Soarele a răsărit și s-a făcut destul de cald. Deși era noiembrie, mă simțeam ca vara. Nu mi-aș putea imagina această tura fără niște ochelari de soare buni.

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Incă am în cap acel râu. Culoarea lui și peisajul în sine erau de vis. Parcă nu mai era nimic in jur, nu mai conta nimic. Fiecare cadru parcă era luat dintr-un film, uitasem complet de bicicleta de pe umar și de soarele care ardea.

Da, am uitat să menționez că singurii metri pe care i-am mers pe bicicletă în ultima oră au fost pe podul din poza de mai sus. Poteca era îngustă, cu trepte săpate în stâncă. Dar nu conta prea mult, era totul foarte frumos. Din când în când mai aveam contact cu realitatea văzând că Alina nu se prea împacă cu purtatul bicicletei pe umăr (sau umărul Alinei nu se găndise că va participa așa de activ la acest sport). Nu-mi dau seama cine a căștigat, dar pâna la urmă s-au împăcat.

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

În sfârșit simțeam că urcăm nițel. Nu prin oboseala, dar nu mai coboram dupa fiecare deal pe care îl urcam. Trebuia să ajungem in Chame (2630m), pornind din Syanje (1100m). Acești 1500m diferență de nivel erau cel puțin 2000, dacă adunam și coborârile pe care trebuia să le urcăm din nou, dar totul părea realizabil, în fond plecasem de dimineață.

La puțin timp după ce am început să urcăm am realizat ca e cam trasă de păr destinația pentru azi, dar am zis ca mergem cât de departe putem. Bagarchhap (2160m) era mult mai jos decât Chame, dar totuși mai bine decât nimic. O să vedeți și de ce zic că a fost bine. Din ce scrie pe hartă, drumul devine mai ușor dupa Tal. Tal e un sat la care ajungem imediat după o urcare pe care o ține minte și Alina de ultima dată când a fost aici.

După niște alte peisaje ca luate din poveste și câteva intâlniri pe care le-aș fi evitat, am ajuns la acea urcare. Nu prea am poze din această perioadă pentru ca n-am vrut prea mult să testez  avertizarile localnicilor despre plimbatul cu obiecte de valoare in zone izolate, iar acum aveam cam 10 oameni cel puțin dubioși in spate de ceva vreme. Probabil era totul în imaginația mea, dar parcă nu avea rost să demonstrez contrariul. Cu o seara inainte fusesem avertizati să avem grijă în zone izolate, iar după apus să nu mai mergem pe nicăieri, deoarece ne putem întâlni cu niște tigri și cu “bad men”. Parcă n-am fi vrut sa repetam experiența de la ultima tură cu bicicleta.

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Într-un final am ajuns in Tal. Încet, dar sigur am urcat acel mare deal și am văzut ceva ce nu credeam să mai vedem prea curand. Un drum lat, relativ nivelat și la vale. A meritat, chiar dacă a trebuit sa-l urcăm la loc pe cealaltă parte, dar după 5 ore de cărat bicicleta pe umăr a fost ca o binecuvântare.

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Poarta de la intrarea în Tal. Fiecare sat avea la intrare niște mandale, practic tot nordul Nepalului fiind locuit de tibetani. Totul e diferit față de valea Kathmandu, de la modul in care arată oamenii la modul in care se poartă și cum arată satele. Mi-a placut mult mai mult aici, mult mai liniștit și parcă mai cu picioarele pe pământ.

După ce am trecut prin Tal am mers in paralel cu râul. Parcă am fost cuminte și am primit încă o porție de desert. M-am oprit să fac câteva poze, eram fascinat de el. Chiar am alunecat și era să cad în apă de vreo două ori.

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Da, cei doi oameni cărau găini :)

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Se făcuse destul de târziu, mai era puțin de tot până la apus, iar noi mai aveam o grămadă pâna in Chame. Pe fetița din pozele de mai sus am întâlnit-o înainte de Dharapani. Am avut la noi niște caramele și pâine tibetană (dulce)  și Alina a intrebat-o dacă nu vrea niște dulciuri. Acest cuvânt “dulciuri” este un cuvant magic, existent și în Nepal, și îi face instantaneu pe copii să zâmbească. Când aud acest cuvânt se schimbă total expresia lor și parcă au de două ori mai multă energie, la fel cum făceam și noi când eram mai mici. Zâmbetul copiilor este ceva ce aș vrea să vad mai mult in minunata noastră lume generată pe calculator.

Și nu-i ca și cum am cumpăra acest zâmbet cu o caramea, ci pur și simplu ei nu au uitat cum se zâmbește. La noi, nu-mi imaginez cum aș face un copil să zâmbească decât poate dacă i-aș spune că îi fac cadou jucător de nivelul 80 la World of Warcraft (faceți abstracție de număr, nu m-am jucat niciodată acel joc așa că s-ar putea sa fie “demodat” acel nivel).

Radu Dumitrescu - Grey Wolf Studios

Janelle, Meythal și Padam – porterul lor. Prima dată ne-am întâlnit in Syanje, după plimbarea cu Jeep-ul din episodul trecut. Când am coborât din Jeep le-am întrebat pe fete daca au vreo idee despre unde putem să înnoptăm, dar știau la fel de multe ca mine.

Ne-am întâlnit din nou dimineață, la puțin timp după ce am plecat. Ele mergeau, impreuna cu porterul, care avea un bagaj destul de mare, iar noi i-am depășit pe biciclete. Le-am facut cu mâna și am trecut fără pic de efort la vale. Răzbunarea a venit destul de repede, pentru ca la 500m de unde ne-am întâlnit am început urcușul cu bicicleta pe umăr. Atunci au trecut ele pe lângă noi, parcă fară pic de efort, neavând o bicicletă de 15kg pe umăr.

Am făcut o pauză în Dharapani, și încă ne gândeam dacă să rămânem aici sau să continuăm spre Bagarchhap. 30 de minute ziceau localnicii, dar asta înseamna cel puțin 2 ore, in timp uman. Timpul nepalez este nitel diferit de al nostru, iar daca 30 de minute sunt 2 ore, imaginați-vă cum vă simțiți când auziți că mai aveți 2 ore.

După câteva minute ne-au prins din urma cei trei. Se pare că i-am depășit în Tal, unde ei s-au oprit să ia masa de prânz. Noi am sărit peste prânz și am mai recuperat din distanță. Le-am întrebat pe fete dacă vor să meargă până in Baggarchap, iar după câteva minute de gândit și calculat am ajuns la concluzia ca mai bine mergem toti cinci până în Bagarchhap. Formam deja un grup destul de consistent, și ar fi trebuit sa nu fie probleme.

Annapurna-Circuit-Mountain-Bike-Radu-Dumitrescu-Syanje-Bagarchhap-21

Am fost destul de fericit că am mers. Am mers ușor, mai mult pe lângă biciclete, chiar l-am lăsat si pe Padam să se plimbe, iar așa am mai redus din distanța pierdută. Eram totuși destul de mult în urma planului pe care îl făcusem.

Toți trei ne-am înțeles destul de bine, am mancat un Dal Bhat foarte bun la cină și am jucat trombon până seara târziu.

Annapurna-Circuit-Mountain-Bike-Radu-Dumitrescu-Syanje-Bagarchhap-22

Annapurna-Circuit-Mountain-Bike-Radu-Dumitrescu-Syanje-Bagarchhap-23

După un duș rece și câteva poze cu sprijin pe balustradă m-am dus la culcare, in fond aveam planuri și mai mari pentru ziua urmatoare. Amuzante planurile astea.

Până data viitoare vă las cu celelalte articole din Nepal, sau, de ce nu, din alte categorii. Dacă v-a placut articolul puteți să-i dați share pe Facebook folosind butonul albastru, iar dacă vreți să-mi spuneți parerea voastră sau să povestiți din peripețiile voastre pe bicicletă, nu vă sfiiți să lăsați un comentariu.

Ne auzim în curând,

Radu

 

 

2 comentarii

  1. Da , nu stiu cine a invins intre mine si umar.Cert e ca s-a facut vanat si a amortit :)).Multumesc pentru toata intelegerea si toleranta;stiu ca sunt greu de suporat cand ma lovesc de lipsa mea de anduranta si antrenament. Moralul ma tinut in picioare. Fetele au fost niste bomboane de la Dumnezu:)!Astept continuarea cu nerabdar!!!!!!BRAVO!!!!!

  2. Niste peisaje superbe, parca rupte din realitate pe alocuri dar totusi din cate se vede par foarte periculoase.

Leave a Reply