Expozitie Legnago Septembrie 2010

E septembrie, a inceput toamna. Am plecat spre Verona. Pe 12 septembrie era programat vernisajul expozitiei din Legnago. E vorba de o expozitie colectiva de fotografie sustinuta in Muzeul de Arheologie din Legnago, expozitie la care am fost invitat sa expun niste cadre. Aceasta a fost a 3-a expozitie pe care am avut-o in Italia, urmand inca doua la sfarsitul acestui an.

Din moment ce expozitia nu avea o tema anume si vazand cum este aranjat locul de expozitie am ales sa expun o serie de 6 cadre cu Duke Ellington Orchestra, facuta in primavara, cadre alb-negru, iar pe peretele opus o serie de portrete din studio, color.

Saptamana pe care am petrecut-o acolo a fost destul de aglomerata, dar totul a fost bine. Printurile au iesit la timp, lasand destul timp pentru amenajarea locului de expozitie. Cei alaturi de care am expus au fost: Luigi Dati, Beppe Domenichini, Giuseppe Fell, Umberto Polazzo, Alessia Ragaiolo si Ursula Swoboda.

Dupa niste mici ture prin nordul Italiei a venit si ziua vernisajului. Cel mai amuzant lucru de pana atunci a fost cand am vizitat castelul de la Soave. Am mers pana in turn sa facem niste poze, iar cand sa coboram ne-a umflat rasul cand am vazut ca am fost incuiati in turn. O mare usa prin care intrai inapoi in castel si coborai prin curtile interioare spre iesire era incuiata. Am patrulat nitel pe zidul castelului pana am vazut niste oameni care iesisera. I-am rugat sa vorbeasca cu cine se ocupa de castel sa ne deschida.

Dupa vreo 15min a aparut o femeie pe la 50 de ani cu niste chei mai mari decat ea in mana. Nu exagerez, erau gigantice cheile, cele mai amuzante chei pe care le-am vazut. As fi facut poze in continuare, doar ca era destul de nervoasa ca a trebuit sa urce iar in castel pentru noi. Nu ii inteleg neaparat supararea, mi s-ar fi parut normal sa vada daca mai e cineva in castel inainte de a incuia usa, dar oricum, e o intamplare care cu siguranta nu va fi uitata.

Revenind la expozitie, parca trebuia sa plec la vernisaj, ca doar nu m-am chinuit sa agat toate printurile alea degeaba. Legnago nu este un oras mare, aveam nitele emotii despre numarul de oameni care va aparea la vernisaj. Inca nu cunosc limba destul de bine incat sa port cine stie ce conversatii cu ei, de inteles inteleg 95% din ce zic, dar cu vorbitul e mai greu. Totusi pareau optimisti.

Expozitia a fost un succes si nu pot decat sa ma bucur de asta. Le-au placut cadrele si am fost invitat sa fac o expozitie in Bologna. Bologna este orasul de care m-am indragostit anul trecut, asa ca n-am putut refuza.

Dupa vernisaj, cand s-a lasat seara, am avut parte de un concert de jazz sustinut de ansamblul University Big Band din Legnago. Foarte dragut. N-am putut ramane in Italia decat pana in ziua vernisajului, deoarece trebuia a 2-a zi sa plec spre Dublin. Doua trenuri, plecand de la ora 5 dimineata, 2 avioane, un autobuz si gata, am ajuns in Dublin. Si ce frumos a fost si acolo, dar despre asta intr-un alt post.

Fiorenza Canestrari

Cam asta a fost. O amintire placuta. Chiar dupa terminarea vernisajului am primit un mail de la Kevin Bryan (trompetist in Duke Ellington Orchestra). A spus ca isi aminteste cu drag de concertul din Romania si ca spera sa revina in curand. Si eu sper sa-i vad in curand, chiar cat mai des.

Astea fiind zise, arrivederci.

 

2 comentarii

  1. Felicitari pentru expozitie! Asteptam poze si comentarii din Dublin – “Cause we are so young now…so young…The Corrs:)

  2. Felicitari pentru expozitie, aprecierea de care te-ai bucurat este pe deplin meritata!!

Leave a Reply