Ateneul Roman – cum am realizat cea mai frumoasa fotografie de concert a mea

Fotografie cu Ateneul Român realizată în timpul concertului URMA, pe 17 martie 2009 de Radu Dumitrescu. Fotografie de concert. Ateneul Român, București.

Concert URMA – Ateneul Roman, 17 martie 2010. Aceasta este probabil cea mai reușită fotografie de concert pe care am făcut-o vreodată. Partea interesantă este că nici nu ar fi existat dacă n-aș fi avut un pic de noroc. Se spune că ai nevoie de noroc pentru a realiza o fotografie bună și chiar așa este, dar norocul este doar una din componentele necesare.

Să vă spun povestea. Eram destul de concentrat asupra fotografierii, nițel stresat pentru că nu aveam decât obiective cu focală fixă. Ateneul Român era atât de impresionant, încât efectiv simțeam că mă lupt ca să obțin o serie de imaigni demnă de acest loc minunat.

Concertul era cât se poate de frumos, unul din acele concerte care se întâmplă o dată în viață. Alergam efectiv în toate direcțiile, încercând să găsesc acel cadru perfect, care să cuprindă atât dinamismul concertului, cât și vârsta și rafinamentul Ateneului. Eram în spatele scenei când am primit un mesaj de la o prietenă. Îmi spunea că a venit și ea la concert și că este chiar în spatele sălii. I-am răspuns că încerc să ajung la ea, dar sunt “un pic ocupat”, doar aveam de lucru. După puțin timp ajung la ea. Spre surprinderea mea găsesc un loc liber și stăm un minut de vorbă, cred că era chiar pauza dintre două melodii. Probabil am fost chiar un pic nepoliticos, căci eu mă gândeam în continuare la faptul că am de fotografiat. În timp ce vorbea cu mine, am realizat cât de plină este sala și cât de frumos se potrivea totul. Stăteam în locul perfect, pe ultimul rând și chiar pe mijlocul sălii. Mi-am cerut scuze și m-am ridicat. M-am dus câteva rânduri mai în față, am ridicat aparatul la ochi și am făcut câteva poze. Știam că ceva s-a întâmplat. M-am întors, am mai stat câteva minute cu ea, apoi mi-am văzut de treabă.

Din punct de vedere tehnic, cadrul a fost un pic mai complicat de realizat, deoarece nu există obiectiv atât de larg încât să cuprindă tot Ateneul. Știind cum se pot îndrepta imaginile obținute cu fisheye-ul Nikon pe care îl aveam am încercat să încadrez pentru acest lucru. Mizasem pe ceva care a funcționat.

Norocul meu a fost că am fost chemat în spatele sălii. Dacă nu s-ar fi întâmplat asta, nu aș fi văzut acest cadru și aș fi plecat acasă cu “niște” fotografii de la concert. Am fost la doi pași de a spune că sunt prea ocupat și eu aș fi fost cel care ar fi pierdut. Desigur, acest noroc nu ar fi însemnat nimic dacă nu aș fi fost capabil să realizez această fotografie. Cred că este cel mai bun exemplu pentru care experiența și cunoștințele tehnice pot să nu valoreze nimic fără un pic de inspirație, dar și cum insiprația fără stăpânirea și cunoașterea tehnicii rămâne nefolosită. Legat de întâlnirea mea surpriză, nici nu știu dacă am apucat să-i mulțumesc că m-a ajutat să scot capul din cutia în care singur mi-l închisesem.

Mulțumesc.

Care este povestea voastră?

 

Leave a Reply