A fost lansarea Gastronomist.ro

Expoziție cu ocazia lansării Gastronomist.ro - fotografii Radu Dumitrescu

Timpul a trecut foarte repede, iar lansarea gastronomist.ro tocmai ce a luat sfârșit. Cu ocazia evenimentului, am organizat și o mică expoziție de fotografie culinară care a dat de furcă celor care nu apucaseră să mănânce de seară. În cele două camere ați putut vedea atât cadrele mele (foto sus), cât și cadrele lui Kiko, de prin toate colțurile lumii, tot cu tematică gastronomică (fotografia următoare).

La vernisaj au venit (mai mult…)

Continue Reading

Expozitie Legnago Septembrie 2010

E septembrie, a inceput toamna. Am plecat spre Verona. Pe 12 septembrie era programat vernisajul expozitiei din Legnago. E vorba de o expozitie colectiva de fotografie sustinuta in Muzeul de Arheologie din Legnago, expozitie la care am fost invitat sa expun niste cadre. Aceasta a fost a 3-a expozitie pe care am avut-o in Italia, urmand inca doua la sfarsitul acestui an.

Din moment ce expozitia nu avea o tema anume si vazand cum este aranjat locul de expozitie am ales sa expun o serie de 6 cadre cu Duke Ellington Orchestra, facuta in primavara, cadre alb-negru, iar pe peretele opus o serie de portrete din studio, color.

(mai mult…)

Continue Reading
Close Menu